► Treburi urgente sau oameni grabiti

„Daca privim cu atentie si luciditate atat in noi insine, cat si in jurul nostru, descoperim ca, in realitate, nu prea exista treburi urgente. In felul acesta, ne putem da seama ca, cel mai adesea, exista doar oameni grabiti.“

                                               profesor yoga Gregorian Bivolaru 

► Calitatea vietii traita in prezent in contrast cu graba si nebunia globalizarii

In pas cu timpul... suedez

   "În curand se implinesc 18 ani de cand am inceput sa lucrez la Volvo, o intreprindere suedeza.

   A lucra cu ei este ceva foarte interesant. Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza, oricat de ingenioasa sau simpla ar fi ideea. Este o regula. Procesele de globalizare cauzeaza in noi (brazilieni, argentinieni, columbieni, peruani, venezueleni, mexicani, australieni, asiatici etc...) o anxietate generalizata in cautarea de rezultate imediate.
 

   In consecinta, stilul nostru rapid nu se incadreaza deloc cu termenele de scadenta intarziate ale suedezilor. Suedezii dezbat, si iar dezbat, organizeaza "n" sedinte, efectueaza evaluari, etc..., SI LUCREAZA... dupa o schema mult mai incetinita. Ceea ce este uimitor, este ca acest stil tot timpul da rezultate, in timpul lor (al suedezilor), astfel ca punand impreuna maturitatea necesitatii cu tehnologia potrivita, nu prea inregistreaza pierderi.

► Viziunea lui Enoh: Cea mai veche revelatie – Dumnezeu vorbeste omului

Iti spun,
Fii linistit, deschide ochii si urmareste, cu intelepciunea inimii,
Sa stii ca Eu sunt Dumnezeu.

Ti-am vorbit chiar inainte sa te fi nascut.
Fii linistit si urmareste sa Ma descoperi in fiinta ta.
Pentru a sti ca Eu sunt Dumnezeu.

Ti-am vorbit chiar si atunci cand tu nu ai catadicsit sa imi asculti glasul
Te-am imbratisat nebanuit, plin de iubire, de la prima ta privire
Fii linistit si aspira plin de iubire catre Mine,
Pentru a ajunge sa simti si sa stii ca Eu sunt Dumnezeu.

Ti-am vorbit si Iti vorbesc fara incetare
De la prima ta vorba rostita.
Fii linistit si descopera-Ma
Pentru a ajunge cat mai repede sa stii ca Eu sunt Dumnezeu.

Ti-am vorbit, si Iti vorbesc inca,

► Bugetul României „nu permite“ omagierea eroilor neamului

Potrivit bugetului de stat, memoria fiecarui erou român cazut in razboaiele pentru apararea tarii valoreaza 0,71 eurocenti 

   In tara care a pierdut 600.000 de militari in Al Doilea Razboi Mondial nu exista niciun memorial inchinat acestora, in special celor care au murit pe frontul de est. Se gasesc solutii si bani pentru proiecte precum Catedrala Mantuirii Neamului, dar nu si pentru un mausoleu in care sa se odihneasca ramasitele soldatilor care nu au avut alta vina decat aceea ca au murit intr-un razboi nefericit. Pentru ca asa le-au poruncit conducatorii vremii.
  Intr-o lume a afacerilor nu mai este loc pentru reculegere sau momente emotionante. Valoarea este data de conturile din banca, cinstea are culoare politica, iar dreptatea apartine celor care o propovaduiesc in jargon.
Din cand in cand insa, cate un inalt demnitar isi aminteste ca in tara noastra au existat si alte valori. N-o face pentru puterea exemplului oferit de istorie, ci doar din interes electoral, sa vada masele ca este pios. De multe ori, nici macar nu stie foarte bine despre ce vorbeste. Afirma fara sa clipeasca, de exemplu, ca eroii de la Marasesti si-au dat viata pentru ca noi sa intram in Uniunea Europeana. Cand, de fapt, tocmai impotriva acestei idei au luptat! Dar, asta e, un politician cu putin talent oratoric si un joc de scena adecvat poate manevra eroii neamului dupa propriul plac.

   Ce legatura exista insa intre bani si istorie? In primul rand, este vorba de doua valori - una lumeasca si cealalta mai presus de noi, spectatorii. Personajele principale ale istoriei sunt eroii si, din pacate, nemurirea lor se rezuma la bani. Cu cativa ani in urma, un important personaj din guvernul german a fost intrebat de ce monumentul eroilor sovietici din Berlin nu este demolat: „Pana si voi, romanii, ar trebui sa stiti ca istoria care se uita se repeta. Avem nevoie de acest loc ca sa ne aduca aminte mereu ca nu suntem buricul pamantului. Doar asa se poate pastra memoria milioanelor de soldati germani care au cazut degeaba, aiurea, prin lume."

   Peste cateva zile este 23 august. O data care nu mai spune nimic multor tineri. Sau care le aduce aminte altora despre ziua in care defilau (cu forta) pe strazi si pe stadioane. Exista insa o categorie aparte de români - cea a veteranilor de razboi din Al Doilea Razboi Mondial, oameni care au luptat pe frontul de est inainte de 23 august si in vest dupa aceasta data - carora ziua respectiva le provoaca o crunta durere pentru ca pe frontul din Moldova au cazut in prizonierat fara sa traga un foc de arma. Ei doar au ascultat de politicienii si conducatorii vremii si au pus tara mai presus de propria viata! 23 august este, pana la urma, o piatra de mormant pentru cei care au cazut in Al Doilea Razboi Mondial - peste 500.000 de militari romani. Poate vreun cititor va vrea sa se roage pentru toti aceia care si-au dat viata sau au suferit pentru ca noi sa construim un kilometru de autostrada pe an, sa avem medicamente compensate doar trei zile pe luna sau pentru ca aviatorii romani sa ne apere cu avioane de lupta vechi de 50 de ani.
   Ei bine, veti fi surprinsi sa aflati ca nu exista niciun mausoleu sau memorial dedicat soldatilor care au murit pe frontul de est. Sunt doar cateva monumente in zonele rurale, in mare parte ridicate de satenii care au primit acasa dureroasa telegrama „va anuntam ca fiul dumneavoastra a cazut eroic in lupta pentru patrie". Va veti grabi sa dati vina pe regimul comunist, dar dupa cateva ore de cautari o sa aflati ca nici militarii cazuti in lupta impotriva Germaniei naziste nu au avut parte de un tratament preferential - sunt doar cateva cimitire (le numeri pe degete), de regula amenajate imediat dupa lupta. Si, pana la urma, ajungeti tot la numitorul comun al valorilor din ziua de azi: banii.
   S-a ajuns chiar pana acolo incat dupa 1990 au fost vandute civililor, cu aproximativ 100 de milioane de lei bucata, locuri de veci din cimitirele eroilor! Ba chiar in interiorul zonelor de protectie din unele locuri au fost ridicate imobile cu destinatie locativa! Cu binecuvantarea autoritatilor locale si a unor cuvioase fete bisericesti. Exemple sunt cu duiumul - Campina, Valenii de Munte, Miercurea Ciuc, Ploiesti, Soveja, Harlau, Lugoj, Lipova, Onesti, Braila si, de ce ar face exceptie, cimitirul Bellu din Bucuresti.

Cultul banilor

 
   Se vorbeste despre ridicarea unei Catedrale a Mantuirii Neamului intr-o tara care nu are nici macar un monument adevarat dedicat eroilor cazuti in cea mai mare conflagratie mondiala. Si atunci, despre a cui mantuire vorbim?
   In sarcina Ministerului Culturii si Cultelor a cazut, dupa 1990, soarta monumentelor istorice. Cei care au batut tara in lung si-n lat stiu foarte bine cum arata majoritatea acestora. Guvernul nu s-a ocupat insa si de repararea unor nedreptati istorice, indiferent care ar fi ele. Si asta pentru ca „bugetul nu a permis". Pana la urma, in 2004 a devenit functional Oficiul National pentru Cultul Eroilor (ONCE). O institutie care se chinuieste sa mai indrepte cate ceva. Restaurarea cimitirului de la Tigana (Basarabia), in care odihnesc ramasitele a aproape 1.000 de militari romani, este poate cea mai mare reusita a Oficiului. Pana acum doi ani, oasele soldatilor rasareau din pamant pentru ca nimeni nu le-a ingrijit, timp de zeci de ani, mormintele. Problema este ca nici ONCE nu are bani. Sediul din Parcul Carol - fostul turn de apa, asa-numitul Castel Tepes - se afla intr-o avansata stare de degradare, pare chiar in pragul prabusirii. Conducerea Oficiului cere ajutor chiar pe site-ul propriu. Si asta pentru ca bugetul alocat de Guvern „nu permite". Pana si actiunile de restaurare si intretinere a cimitirelor din tara se fac in special pe baza de voluntariat. De altfel, potrivit cifrelor oficiale, bugetul ONCE a fost in 2006 de trei milioane lei, ceva mai putin de un milion de euro. Cu acesti bani este greu de crezut ca se va putea face ceva cu adevarat important pentru cinstirea eroilor neamului. Ilie Schipor, directorul adjunct al ONCE, ne-a declarat ca in statele din Vest este o adevarata cutuma - se cheltuiesc cel putin 10 euro anual pentru fiecare erou cazut in lupta. La noi, daca ar fi sa impartim bugetul de un milion de euro al ONCE la cei 1,4 milioane de ostasi morti in razboaiele din 1877 incoace ar rezulta o suma cel putin jenanta - 0,71 eurocenti de fiecare erou. Cum sa intretii mormintele acestora, mai ales daca te gandesti ca multi dintre ei (134.000) sunt ingropati in alte tari decat Romania (30 la numar)?
Dar „ce permite" bugetul? La sectiunea dedicata Ministerului Culturii si Cultelor scrie foarte clar - pentru deplasari in strainatate se vor cheltui 1,6 milioane lei, pentru ridicarea a doua memoriale dedicate luptei anticomuniste - 1,2 milioane lei. Si foarte multi bani alocati pentru religie. Potrivit aceleiasi legi, a bugetului de stat, in evidentele Guvernului figureaza 20.705 monumente istorice. Pentru intretinerea fiecaruia sunt alocati 300 de euro anual. Stiti cate monumente se afla pe lista de asteptare pentru restaurare? In 2005 doar unul, in 2006 unul, in 2007 unul, iar la estimarile pe anii urmatori tot cate unul.

Proiectul lui Antonescu, memorial pentru comunisti!

 
Revenind la ONCE, trebuie sa amintim ca exista totusi o speranta. Oficiul lucreaza la realizarea unui Memorial al Eroilor Neamului in Parcul Carol, o reamenajare a monumentului ridicat de comunisti. Unii ar stramba din nas, dar edificiul chiar corespunde din punct de vedere istoric si moral. Si asta pentru ca in anii '60 a fost construit de comunisti dupa un proiect din anii 1942-1943, supervizat chiar de maresalul Antonescu. Acesta dorea sa realizeze in Parcul Carol un Cimitir al Eroilor Neamului. Proiectul era propus de profesorul Tzigara Samurcas (cel care a proiectat Muzeul Taranului) si viza reconstruirea monumentului triumfal „Tropaeum Traiani" de la Adamclisi. Lucrarile au fost incepute, dar au fost stopate de cursul razboiului. Spre sfarsitul anilor '50, arhitectilor li s-a dat sarcina realizarii unui memorial dedicat luptatorilor comunisti, dar, culmea ironiei, pentru ca termenul „de predare" era prea scurt, acestia au plagiat in proportie de 99% tocmai proiectul lui Samurcas. Alta ironie a sortii, in 1991, Guvernul a emis hotararea cu numarul 666, act care a dus la indepartarea din Memorial a activistilor de partid inhumati in acel loc.
   In prezent, prima etapa a (re)constituirii Memorialului Eroilor Neamului a fost deja finalizata - stramutarea Mormantului Ostasului Necunoscut pe locul lui initial si ambientarea peisagistica a zonei. Urmatoarele etape constau in amplasarea in interiorul Memorialului a grupului statuar „Pe aici nu se trece", amenajarea hemiciclului ca spatiu expozitional, reabilitarea constructiilor existente, precum si reamenajarea zonei din imediata vecinatate a Memorialului. Exista sperante ca o parte din lucrari vor fi finalizate pana la Ziua Nationala a României, 1 decembrie 2007. Memorialul va fi gata in totalitate doar in 2009-2010. Problema este aceeasi - bugetul „nu permite". Iar daca v-ati gandit la sponsorizari faceti o mare greseala. Firmele din Romania duc doar gunoiul gratis.

Un razboi cazut in uitare

 
   Dupa ce a eliberat de sub ocupatia sovietica Basarabia si Bucovina, armata româna a luptat mai departe la Odessa, Sevastopol, Cotul Donului (75.000 de morti si disparuti), Caucaz (50.000 de morti si disparuti) si Stalingrad (150.000 de morti si disparuti). Pe frontul de est, armata a pierdut, dupa statisticile oficiale, 624.740 de militari, morti, raniti si disparuti. De fapt, contributia tarii noastre in efective si materiale a fost depasita doar de cea a Germaniei. Imediat dupa momentul 23 august 1944, pe frontul din Moldova au cazut in prizonierat peste 130.000 de militari romani carora li s-a ordonat sa inceteze lupta impotriva Armatei Rosii cu garantia ca vor fi tratati ca aliati. Doar cateva mii dintre ei s-au mai intors acasa. Armata româna a angajat apoi efective importante pe frontul de vest, luptand de data aceasta impotriva fostilor aliati. Si din acest punct de vedere suntem pe locul patru in lume pentru contributia la infrangerea Germaniei naziste. Insa, prin tratatele de pace ulterioare am fost considerati tara invinsa.

35 de lei renta anuala pentru veteranii din Al Doilea Razboi Mondial

 
   Din nefericire pentru conducatorii statului, in România mai exista 300.000 de veterani de razboi, invalizi si vaduve de veterani. Renta anuala pentru un veteran nu depaseste 35 lei. In plus, statul ii someaza sa plateasca taxe si impozite de care sunt scutiti prin lege, nu beneficiaza de asistenta medicala si medicamente gratuite, in multe cazuri casele in care locuiesc sunt scoase la licitatie, improprietarirea si despagubirea la care aveau dreptul inca din 1994 nu s-au produs (spre deosebire de „luptatorii" din decembrie 1989). Iar Asociatia Nationala a Veteranilor de Razboi asteapta de doi ani raspunsuri la cererile inaintate presedintiei, Parlamentului si Guvernului. 

de Edward Pastia
http://www.sfin.ro/articol_10248/romania_nu_are_bani_nici_macar_sa_scrie_istoria.html
pe 17 August 2007

► Cine scrie istoria României?

Prof. dr. Maria-Luminita Rollé, Universitatea din Edinburgh

   In Europa de Vest nu se cunoaste istoria României si cei care o viziteaza acum vãd sãrãcia materialã de astãzi, si nicidecum milenara ei bogãtie culturalã si spiritualã. In plus, propaganda maghiarã din SUA se bazeazã pe milioanele de dolari ale d-lui Soros, care finanteazã edituri si opinii la Bucuresti, in timp ce in Elvetia am auzit de la un doctor in istorie (la Geneva, in iunie 1999) cã Transilvania a apãrut in secolul XIII si de la un ambasador francez in România (la Lausanne, in noiembrie 1998) cã poporul român a dispãrut timp de 1000 de ani ca sã reaparã, ca prin miracol, in secolul XIV !
   Cu toate acestea, nimeni nu mentioneazã cã cea mai veche scriere din Europa a fost atestatã arheologic in 1961, tot in Transilvania, in satul Tãrtãria, pe raul Somes, in judetul Alba, de cãtre Profesorul Nicolae Vlassa, de la Universitatea din Cluj. In afarã de România, Tãblitele de la Tãrtãria, datate 4.700 i.e.n., au fãcut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) si au creat dezbateri aprinse pe tot globul. Desi românii stiau sã scrie acum 7000 de ani, acest detaliu esential nu este nici in ziua de azi, dupã mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului românesc si nu apare in manualele de istorie. 
   Ce ne spun specialistii din România ? In 1998 s-a publicat « Istoria României » (Editura Enciclopedicã, Bucuresti) de cãtre un colectiv academic sub conducerea unei « autoritãti in materie », Prof. dr. Mihai Bãrbulescu, culmea culmilor, de la aceeasi Universitate (din Cluj) ca Profesorul Vlassa care a descoperit Tãblitele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tãblitele de la Tãrtãria sunt mentionate cu semnul intrebãrii intr-o foarte scurtã frazã, fãrã nici un comentariu: « Intr-o groapã de cult de la Tãrtãria, s-au gãsit (…) trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (sciere ?), cu analogii in Mesopotamia. »
Dar Dl. Bãrbulescu nu-si aduce aminte oare cã scrierea proto-sumerianã apare cu 1000 de ani mai tirziu si cã cea cicladicã, proto-greacã, dupã 3000 de ani ? El a uitat cã metalurgia in Europa apare tot in Transilvania, in jur de 3500 i.e.n. ? Cã tracii sunt primul mare popor indo-european care intrã in Europa tot in jur de 3500 i.e.n., cu mai mult de douã milenii inainte ca celtii, etruscii, romanii, germanii, sau slavii sã aparã pe harta Europei ? Si cã tracii ocupau tot teritoriul dintre Muntii Ural si Tatra de la est la vest si de la Marea Balticã la Dunãre si Marea Neagrã de la nord la sud ?
   De asemenea, si in acelasi context, nici un specialist in istoria României nu atrage atentia asupra altui “detaliu” primordial, si anume cã limba traco-dacicã este cu mii de ani anterioarã latinei (care apare abia in secolul VI i.e.n.) si cã, in consecintã, limba românã nu se trage din latinã, pentru cã, desi din aceeasi familie, existã istoric inaintea latinei, deci este o limbã proto-latinã. Latina se formeazã din etruscã si greacã, care, desi amindouã indo-europene, sunt scrise cu un alfabet fenician, rãspindit in lumea mediteranã a epocii. In plus, estruscii ei insisi erau o bransã a celtilor, coborati in sudul Alpilor in jur de 1200 i.e.n. La rindul lor, celtii erau o bransã a tracilor care migrau spre vestul Europei, si erau numiti ca atare, adicã traco-iliri panã in secolul VI i.e.n., cand se deplaseazã din Noricum (Austria) spre Alpii elvetieni, unde se numesc helveti.
Atatea detalii ignorate despre originea, continuitatea, si insãsi existenta poporului român dau de gandit. Cine schimbã si interpreteazã istoria României?
   In mozaicul de limbi si popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9000 de ani pe acelasi teritoriu, si o scriere de 7000 de ani, sunt românii de azi. Transilvania nu a fost maghiarã si nici nu putea fi cand strãmosii maghiarilor de azi locuiau in nordul Mongoliei, sursã turco-finicã nu numai a ungurilor, dar si a bulgarilor (care nãvãlesc in România si in teritoriile Bizantine din sudul Dunãrii in secolul VI), a turcilor si a finlandezilor din zilele noastre. Hunii pãtrund in Europa panã la Paris, Roma si Constantinopole sub Atila in secolul V, dar se retrag spre Ural panã in secolul IX, cand nãvãlesc din nou in Panonia, teritoriu ocupat la acea datã de daci liberi (80%) amestecati cu slavi (20%).
   Poporul si limba dacã sunt deci cu mult mai vechi decat poporul român si limba latinã, dar cele douã limbi erau foarte asemãnãtoare, si de aceea asimilarea s-a fãcut atat de repede, in cateva secole. Ovidiu, poet roman exilat la Tomis pe malul Mãrii Negre, nu numai cã a invãtat daca imediat, dar in sase luni scria deja versuri in limba lui Zalmoxis ! Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Muntii Apuseni, a avut ca scop precis cele 14 care cu aur pe care Impãratul Traian (de origine ibericã) le-a dus la Roma ca sã refacã tezaurul golit al Imperiului. Peste mai mult de 1000 de ani, dupã cãderea Constantinopolului sub turci in 1453, tributul plãtit sultanilor otomani va fi tot in aur, in formã de “techini”. Si tot in aur se plãtesc in ziua de astãzi anumite interese in România, dupã ce tezaurul national de 80 tone-aur a fost vindut de Ceausescu la licitatie in Zürich si cumpãrat de Banca Angliei. Cele 14, nu care romane ci milioane de români din afara României inteleg si simt acum, mai bine ca niciodatã, sensul versurilor transilvane
“Muntii nostri aur poartã,
Noi cersim din poartã-n poartã!”

   In aceeasi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330-1453), in timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romane si a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri. Cultura si civilizatia europeanã si-au mutat centrul de la Roma la Constantinopole in 330, cand Bizantul devine capitala Imperiului Roman. Desi se studiazã istoria si limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat in istoria Europei, dar chiar considerat “barbar” si “incult”. Nici un istoric elvetian nu a fost capabil sã-mi dea un singur nume de scriitor Bizantin, nici mãcar Ana Comnena !
   Nimeni nu cunoaste aici cultura si civilizatia Bizantinã, religia ortodoxã (“ortodox” este in limbile occidentale un termen peiorativ), si cu atat mai putin istoria si traditia românã. Faptul, esential, cã analfabetismul nu exista in Bizant, dar exista in Europa de Vest in aceeasi perioadã este si mai necunoscut. Academiile “pãgane” (socratice, pitagorice, orfice, druidice, etc.) au fost toate inchise in secolul VI, iar cand in cele din urmã universitãtile au inceput sã aparã in Occident in secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romanã si studiau teologia. Numai cãlugãrii si clericii stiau carte, se imbogãteau prin exproprierea de pãmanturi in favoarea manãstirilor, si luau puterea in toate tãrile vestice, prin misionarism si prozelitism la inceput (prin teroare si Inchizitie mai tarziu), panã in secolul XI, cand ultimul tinut liber, al vikingilor din Scandinavia, cade sub puterea Romei Papale.
   Renasterea italianã apare ca o consecintã clarã si directã a cãderii Constantinopolui (1453), cu emigrarea in masã a savantilor Bizantini cãtre Italia. De exemplu, numai Cosimo de Medici primeste 5000 de savanti exilati din Bizant intr-un singur an la Florenta, acolo unde in curand vor scrie Petrarca, Dante si Boccacio, si unde vor picta Michelangelo si Leonardo da Vinci.
   Intre timp, cultura Bizantinã este pãstratã si cultivatã in tãrile Române (de exemplu la Putna), care nu numai cã isi pãstreazã autonomia fatã de Imperiul Otoman, plãtind-o in aur - ca de obicei -, dar voevozii români trimit anual aur in Grecia pentru a sustine manãstirile ortodoxe (de exemplu la Muntele Athos). 
   In Occident, o scurtã istorie a României apare in 1943, scrisã de Mircea Eliade in englezã la Lisabona si publicatã la Madrid (“The Romanians, a Concise History”, Stylos, Madrid, 1943), si republicatã peste alti 50 de ani in România (“The Romanians, a Concise History”, Roza Vanturilor, Bucuresti, 1992). In timp ce prima istorie serioasã a Bizantului apare, tot in englezã, de abia in 1988 (Lord John Julius Norwich, “A Short History of Byzantium”, Penguin Books, London, 1988, 1991, 1995, 1997). Cu toatã bunãvointa lui de a reabilita “misterioasa” istorie a uitatului Imperiu Bizantin, din nefericire nici mãcar Lord John Julius, de la Universitatea din Oxford, n-a avut acces la texte Bizantine, pentru simplul motiv cã nu stie greaca, nici veche nici nouã.

   In final, se pune intrebarea de ce nouã milenii, atestate arheologic, de civilizatie neintreruptã pe teritoriul României sunt ignorate nu numai in Europa de Vest dar si in România? Cu ce se ocupã istoricii români? Si reprezentantii României peste hotare? Cine promoveazã cultura milenarã a României?
   In 1996, cand am fost la Bucuresti pentru a face cercetãri in mitologia tracicã la Academia Românã, spre uimirea mea, mi s-a pus intrebarea de ce mã intereseazã tracii si dacii, cand acesta era subiectul de predilectie a lui Ceausescu, fapt pentru care subiectul trebuie acum total ignorat. La randul meu, mã intreb ce conteazã 50 de ani de comunism in comparatie cu cele 9 milenii de istorie româneascã?

Prof. dr. Maria-Luminita Rollé, Universitatea din Edinburgh, Academic Consultant in European Mythology

P.S. Sunt dispusã sã rãspund la orice intrebare sau sã particip la orice dezbatere trimisã pe adresa redactiei referitoare la acest articol.

Sursa: http://enciclopedia-dacica.ro

► Trezirea conştiinţei naţionale

A sosit momentul sa trezim in inimile noastre flacara iubirii de neam, sa ne ridicam cu fruntea sus, mandri ca suntem români, si sa aratam tuturor ca spiritul românesc nu a murit. El traieste in doinele si cantecele noastre, in povestile si baladele bunilor si strabunilor nostri. Acest spirit nemuritor il regasesti in bucuria celor ce simt ca sunt urmasii lui Stefan, ai lui Mircea si ai lui Mihai. Cati dintre noi nu si-au dorit sa faca ceva maret pentru acest neam cand au aflat in copilarie de faptele pline de vitejie ale acestor voivozi ai nostri? Nu ne tresare oare inima ca ne-am nascut din asemenea neam de eroi si ca acum ni se cere sa nu uitam ca suntem români? Sa fi murit oare in inimile noastre curajul de care au dat dovada cei de dinaintea noastra? Priviti-va inimile si va veti da seama ca iubirea, credinta si nadejdea sunt mostenirea pe care ne-au lasat-o parintii nostri.

► Adevaratii eroi

"De aici nu ne mai retragem! Peste Putna nu se trece! Mergeti la unităti, organizati-vă pozitii de apărare si, dacă rusii mai înaintează un pas, DIN ORDINUL MEU SI PE A MEA RĂSPUNDERE, deschideti focul!"

   Urmare a trocului de popoare din august 1939, în prima jumătate a lunii septembrie 1940, Polonia a fost invadată de armatele nazisto-sovietice, Finlanda si tările Baltice cotropite de rusi. Marea Britanie si Franta au declarat război celor doi agresori pe care Societatea Natiunilor i-a condamnat. În aceste conditii, România a primit notele ultimative din 26 si 27/28 iunie 1940 si sub presiunea Germaniei, regele Carol al II-lea (1930-1940) si ministrii săi au cedat.
   Pentru armata română a început umilinta retragerii fără un foc de armă de la hotarele întemeiate de Musatini si, în acelasi timp, calvarul. Pentru că bandele de cazaci si trupele regulate ale "Armatei Rosii" nu au respectat nici măcar termenul de 4 zile, impus de Moscova, hărtuind trenurile regimentare, batjocorind, în scopul provocării, ofiterii si trupa. si nu au respectat nici măcar noua linie de frontieră impusă tot de Moscova, depăsind-o si înaintând pas cu pas în adâncimea teritoriului.
   Asa a căzut, în Nord, Herta si invadatorul si-a început înaintarea spre Putna si Suceava, localitătile-simbol ale mândriei si vitejiei de odinioară ale românilor, în epoca marelui Stefan. De nestăvilit, pentru că la Bucuresti îsi făcuse loc deruta, frica si trădarea! Regele nu a îndrăznit să reactioneze, guvernul nici atât, astfel că, de la ministrul de război nevenind nici un ordin, Divizia 7 a generalului Stavrat si-a continuat retragerea spre nicăieri. Unde s-ar fi oprit invadatorii, stimulati de obedienta generalilor, de trădarea ostirii române de către elita politică, numai Dumnezeu stie!
   Din fericire pentru un popor în al cărui cod genetic este înscrisă supravietuirea, în astfel de momente apar Eroii! Adevăratii eroi, cei cărora le datorăm parte din însăsi fiinta noastră, cei care-si fac mai mult decât datoria, dovedind că si românii pot supune vointei lor vremurile, dar care nu pătrund în cartea de aur a istoriei neamului pentru că impostura si ticălosia, neputând suferi comparatia, fac tot ce pot spre a le arunca numele în uitare! Curajul lor fără egal rămâne să fie povestit urmasilor de către martori, dacă acestia au sansa să supravietuiască.

   Un astfel de erou a fost atunci maiorul Valeriu Carp, comandantul Batalionului 3 din Regimentul 16 Infanterie al Diviziei 7, cel care si-a asumat o răspundere pe care nici comandantii regimentului si diviziei, ministrul de război, guvernul si regele nu au îndrăznit să si-o asume. Aflat în ariergardă, a lăsat regimentul să-si continue rusinoasa retragere si, cu de la sine putere, a ordonat ofiterilor batalionului său:
   "De aici nu ne mai retragem! Peste Putna nu se trece! Mergeti la unităti, organizati-vă pozitii de apărare si, dacă rusii mai înaintează un pas, DIN ORDINUL MEU SI PE A MEA RĂSPUNDERE, deschideti focul!"
   Astfel, "mareea rosie" a fost oprită cu foc pe aliniamentul care a devenit, în nord, granita României, aliniamentul Valeriu Carp. Incidentul odată produs, amenintând să se transforme în scandal international, rusii au trebuit să cedeze. Un ofiter oarecare, un comandant de batalion, a decis astfel, în locul politicienilor si capilor armatei, oferindu-ne o frontieră si scăpându-ne de rusinea de a vizita astăzi, cu pasaport, mormântul lui Stefan cel Mare!

   Pentru curajul său, maiorul Valeriu Carp a fost declarat de sovietici si a rămas până astăzi... criminal de război! (...)

Armata română îsi va recăpăta demnitatea pe care i-au terfelit-o elita politică în vara anului 1940 si nu numai, abia atunci când singurul militar si român care a avut curajul să-si asume în acele clipe de cumpănă, răspunderea unei decizii românesti îsi va primi locul pe care-l merită, în galeria eroilor autentici ai neamului! Abia atunci când bustul maiorului Valeriu Carp va străjui hotarul pe care el l-a fixat si apărat, pentru NOI, cei de astăzi, împotrivindu-se, ca David lui Goliat, celui mai cumplit flagel al secolului XX!

Colonel dr. Mircea Dogaru