Personajul Socrate din dialogul
Charmides al lui Platon povesteşte că s-a întâlnit, într-o tabără militară, cu un traco-get, unul dintre medicii lui Zalmoxis, despre care se zicea că te-ar putea face şi nemuritor. După învăţătura lui Zalmoxis, pe care îl numea „regele nostru, care este şi zeu”, traco-getul considera că trupul (sau o parte a trupului) nu poate fi însănătoşit fără suflet, căci toate pornesc de la suflet, şi sufletul trebuie îngrijit înainte de toate. Pentru îngrijirea sufletului sunt necesare însă anumite descântece sau incantaţii (
epode le zice Socrate), care nu sunt altceva decât cuvintele frumoase (
kalós logos) din care se naşte în suflete înţelepciunea (
sophrosyne). O spune Platon, după ce o relatase şi părintele istoriei, Herodot, cu date mai concrete despre „înţelepciunea geţilor” în anumite situaţii. Iar Homer vorbeşte despre cauconii, proveniţi din inima Daciei, numită ulterior şi Caucaland, pe care îi numeşte megathymos, cu suflete măreţe. Orfeus, regele tracilor, cânta atât de frumos, încât reuşea, cu vorbe şi melodii, să farmece şi oameni şi animale, şi chiar pe paznicii temuţi de pe tărâmul morţii.