► Acolo unde graniţa dintre lumi este foarte subţire

După ce am încetat să mai lucrez în corporaţii, am locuit în deşertul din nordul Mexicului, ca şi acum. E un loc minunat. Şi, în perioada aceea, era cea mai mare secetă înregistrată vreodată în deşerturile americane din sud-vest.

Într-o zi, m-a sunat un prieten şi mi-a spus: „Gregg, ai vrea să vii cu mine într-un loc - şi îmi place foarte mult această expresie - unde graniţa dintre lumi este foarte subţire, să chemăm ploaia?“ Nu trebuia să mă întrebe de două ori. Am spus: „Sigur!“ Ne-am întâlnit la locul stabilit, am mers o vreme prin cel mai frumos deşert; şi am ajuns la un cerc de pietre care erau acolo de foarte mult timp; nici el nu ştia cine le-a pus acolo.

Atunci, prietenul meu David şi-a scos încălţămintea şi a intrat desculţ în cerc. A închis ochii şi a început prin a-şi invoca strămoşii. A spus: „Toţi strămoşii mei, toţi strămoşii mei, sunteţi acum cu mine, sunteţi acum cu mine...“

Şi, după 20 de secunde, a deschis ochii şi a zis: „Mi-e foame, vrei să mergem să mâncăm ceva?“ Eu am spus: „Bine, dar am crezut că te vei ruga pentru ploaie.“ S-a uitat la mine şi a zis: „Nu. Dacă m-aş ruga PENTRU ploaie, s-ar putea ca ploaia să nu vină. Pentru că în momentul în care ne rugăm PENTRU ca ceva să se petreacă, noi recunoaştem că acel ceva nu există acum. Şi dăm astfel putere chiar condiţiilor pe care urmărim să le transformăm.“

Am spus: „Atunci, dacă nu te-ai rugat pentru ploaie, în cele douăzeci de secunde, ce ai făcut?“ El a spus: „Când am închis ochii, am simţit cum stau cu picioarele goale în noroiul din satul nostru. Şi noroiul ESTE acolo pentru că a plouat.“ A spus: „Am simţit mirosul ploii pe pereţii caselor din sat. Am simţit cum merg prin lanurile de porumb. Iar porumbul a crescut atât de mare tocmai pentru că a plouat.“ A spus: „Am mulţumit pentru ploaia care deja a avut loc...“