"Uneori, aspiratia plina de fervoare catre ABSOLUT sau rugaciunea dureroasa si dificila este mult mai placuta lui Dumnezeu decat una usoara, superficiala si linistita. Durerea sublima si suferinta datorata aspiratiei catre divin a cuiva care urmareste deocamdata in zadar sa se roage, plangandu-si sincer inabilitatea de a se ruga, fac pana la urma din el un invingator in fata lui Dumnezeu si, la un moment dat, peste el coboara gratia divina. Aspiratia catre ABSOLUT sau rugaciunea inseamna uneori chiar geamat al sufletului, ea inseamna de asemenea lacrimi launtrice si nu vorbe goale de sens. Pentru ca, in asemenea clipe, noi realizam ca Dumnezeu pune lacrimile sale de compasiune in ochii nostri, caci geamatul nostru sincer dupa imbratisarea sa nu-l putem ascunde de El. Dumnezeu, fiind cel care a creat toate lucrurile si fiintele prin Cuvantul sau, nu cere niciodata cuvinte goale de la oameni.
Ca sa te apropii de Dumnezeu trebuie sa te duci direct catre el, plin de dragoste, precum ghiuleaua tasneste din tun.
Ni se vorbeste uneori despre calugarii de la muntele ATHOS care se roaga si aspira catre ABSOLUT frecvent dar intr-un anumit mod foarte concis. Rugaciunea lor foarte scurta este impetuoasa si exclamativa tocmai pentru ca efortul launtric intens, atat de necesar in cazul rugaciunii, sa nu se estompeze si sa nu-si piarda subtilitatea printr-o rostire taraganata, inceata.
Exista un vechi obicei important printre slujitorii de frunte ai lui Dumnezeu si anume acela de a avea totdeauna pregatite cateva rugaciuni scurte (de exemplu: Doamne, miluieste-ma!) pe care sa le rosteasca frecvent in timpul zilei, printr-o aspiratie exploziva catre ABSOLUT, tasnind catre un suprem rai; ei isi indreapta atunci cu toata puterea mintea catre Dumnezeu, ridicandu-se fulgerator deasupra mizeriei lumesti. Cel care va urma mai mereu un astfel de drum va culege divinele fructe nebanuite fara un prea mare efort.
Ca sa te apropii de Dumnezeu trebuie sa te duci direct catre el, plin de dragoste, precum ghiuleaua tasneste din tun.
Ni se vorbeste uneori despre calugarii de la muntele ATHOS care se roaga si aspira catre ABSOLUT frecvent dar intr-un anumit mod foarte concis. Rugaciunea lor foarte scurta este impetuoasa si exclamativa tocmai pentru ca efortul launtric intens, atat de necesar in cazul rugaciunii, sa nu se estompeze si sa nu-si piarda subtilitatea printr-o rostire taraganata, inceata.
Exista un vechi obicei important printre slujitorii de frunte ai lui Dumnezeu si anume acela de a avea totdeauna pregatite cateva rugaciuni scurte (de exemplu: Doamne, miluieste-ma!) pe care sa le rosteasca frecvent in timpul zilei, printr-o aspiratie exploziva catre ABSOLUT, tasnind catre un suprem rai; ei isi indreapta atunci cu toata puterea mintea catre Dumnezeu, ridicandu-se fulgerator deasupra mizeriei lumesti. Cel care va urma mai mereu un astfel de drum va culege divinele fructe nebanuite fara un prea mare efort.
Trebuie sa aspiram adeseori catre Dumnezeu cu efuziuni intense si scurte ale inimii. Procedand mai mereu astfel, vom putea aprecia darurile lui Dumnezeu! Atunci cand ii invocam plini de dragoste ajutorul, trebuie sa ne adunam aproape toata mintea in inima si acolo sa ingenunchem la picioarele Crucii, implorandu-i bunatatea Sa si rugandu-ne Lui pentru iluminarea si salvarea noastra. Aceasta aspiratie trebuie realizata de cel putin o suta de ori pe zi."
(fragmente din Rugaciunea lui Alexis Carrel)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu