(Cei mai grăbiţi pot să citească aici câteva fragmente revelatoare din aceste profeţii)
Sundar Singh este un binecunoscut intelept si iluminat indian, care s-a nascut in anul 1889, in India, in orasul Rampur, regiunea Punjab, si care a murit in anul 1933. In urma unei experiente spirituale deosebite, legata de o aparitie a lui Iisus, el a trecut la crestinism, si a facut apoi o calatorie prin toate tarile crestine in primul deceniu al secolului XX. Cu aceasta ocazie, Sundar Singh a vizitat si tara noastra si, cu privire la aceasta, el a facut profetiile ce urmeaza. Aceste profetii au circulat, inca pe vremea regimului de trista amintire al dictatorului Ceausescu, in manuscris, fiind sistematic prohibite sau confiscate de catre organele de securitate, de fiecare data cand erau descoperite la cineva.
Speriata de perspectiva unui reviriment spiritual care ar putea sa se manifeste in poporul roman, prin dinamizarea increderii in resursele sale fabuloase si prin cristalizarea ideii ca romanii sunt un popor ales de Dumnezeu, Francmasoneria mondiala si, la ora actuala, cea locala, au urmarit cu indarjire si viclenie sa minimalizeze importanta acestor profetii sustinand in nenumarate randuri ca aceste profetii nu au existat niciodata (in ciuda faptului ca ele circula inca din anul 1940 si sunt cunoscute de zeci de mii de oameni) si, ca o culme a absurdului, unii inversunati dusmani ai acestor profetii au sustinut, nici mai mult nici mai putin, decat ca Sundar Singh nu a existat vreodata.
Toti cei care lectureaza aceste profetii trebuie sa nu ia in considerare tentativele francmasonilor, care sunt dusmanii acestui popor, de a anula, prin tertipuri murdare, mesajul profund spiritual al acestor profetii.
Cine are urechi de auzit, sa auda!
TEXTUL PROPRIU-ZIS AL PROFETIILOR LUI SUNDAR SINGH
„Sa nu va surprinda deloc acest fel de adresare deoarece fac aceasta pentru a nu va lasa sa fiti inselati de aceasta inscenare satanica atit de abil pusa la punct ca sa va insele. Eu stiu ca Romania are o mare misiune Dumnezeiasca de redresare spirituala ce o va face pana la urma sa se infatiseze ca un veritabil model demn de urmat pentru intreaga umanitate. Este necesar sa fac aceasta marturisire-profetie in fata popoarelor intregii lumi, crestine sau de alte religii, fiindca toate semnele marcheaza transformarile spirituale uluitoare ce vor avea loc in curind. Spusele mele nu trebuie sa va determine sa ma considerati un fanatic simpatizant al romanilor ce isi imagineaza himerice plasmuiri, caci cea care mi-a inspirat, fara putinta de tagada, aceste profetii este Preasfinta Nascatoare a lui Iisus, si reamintesc din nou ca, din cite simt, locul de cinste in ocrotirea Romaniei il ocupa Maica Domnului si apoi marile puteri ceresti, la toate acestea mai adaugindu-se si majoritatea sfintilor din cer.
In curind aproape toate popoarele neamului omenesc vor deschide ochii, contribuind la implinirea realitatii orinduite de DUMNEZEU si se vor supune vointei divine mult mai bine decit altadata, deoarece atunci vor lua sfirsit intr-o mare masura manifestarile indaratniciei si rautatii omenesti care au facut cu putinta atitea actiuni de gresita interpretare a vointei divine. Perpetuarea raului va fi stavilita atunci, iar revelatiile divine vor ajunge sa acopere Pamintul, facind ca tot ceea ce este bun si placut inaintea lui DUMNEZEU sa iasa la lumina, pentru a-i ajuta pe oameni sa atinga intelepciunea si sa se desavirseasca.
Acum, cind fac cunoscute aceste profetii, daca as fi roman de origine, probabil ca as putea fi invinuit de partinire nationala, iar daca as fi european din comunitatea latina, ar fi fara indoiala unele motive sa fiu judecat intr-un fel omenesc, cu patima omeneasca. Insa deoarece eu sint un indian iluminat prin intermediul lui Iisus Christos si ferm stabilit in credinta crestina pot vorbi cu toata usurinta, incredintindu-va ca acum nu fac altceva decit sa exprim voia lui DUMNEZEU.
In anii care vor veni si lunile ce vor veni, in tara trairii voastre (Romania), scoarta pamintului va lua foc, clima va suferi unele schimbari, cutremure ingrozitoare vor distruge multe dintre cladirile existente, uragane si vinturi puternice ce vor apare pe pamant si pe mari, vor nimici indrazneala obraznica a oamenilor bazati numai pe asa-zisa putere a stiintei.
Ingeniozitatea omeneasca pusa in slujba raului va face cunoscute lumii cele mai groaznice crime si Pamintul va cunoaste cele mai cumplite boli ce vor aparea pentru a fi nimicita existenta oamenilor rai sau perversi. In acele timpuri de mari schimbari, in alte locuri de pe Pamint un sfert din omenire va dispare fulgerator, iar dupa aceasta, la a doua incercare, din cei ramasi in viata si ingroziti se vor suprima inca aproape un sfert, restul se vor orienta trup si suflet catre DUMNEZEU - de la cel aflat la sinul mamei si pina la cel mai indirjit tiran ce paseste pe scoarta pamintului. Insa va atrag atentia sa nu socotiti dupa calendarul intereselor voastre meschine transformarile spirituale ce vor avea loc la nivelul lumii pamintene, caci iata, dupa cum am vazut eu in spirit, aceste transformari vor veni peste voi si chiar va vor lua prin surprindere daca veti ramine neclintiti in incapatinarea voastra si pana atunci nu veti ajunge sa credeti in DUMNEZEU.
Multi oameni dintre cei care alcatuiesc la ora actuala popoarele Asiei se vor orienta catre religia crestina aproape fulgerator, iar o multime de triburi salbatice se vor crestinia aceasta si datorita marii raspindiri a Bibliei. Crestinismul adevarat, lipsit de dogme, se va generaliza apoi la toate popoarele pamantului, indiferent de limba, de la Polul Nord si pina la Polul Sud.
Veti sti ca acele vremuri sint aproape atunci cind Anglia isi va pierde puterea, iar Franta va fi aproape in intregime asimilata de popoarele din jur. Treptat, puterile statale vor disparea, ca in locul acestora sa apara o noua putere denumita Federatia Statelor Pamintene, cu un singur presedinte, o singura moneda, un singur consiliu de conducere si o singura armata, aeropurtata, folosita doar pentru aparare sau paza interna, soldatii sai avind menirea de a pastra ordinea in acele zone reunite.
In acea perioada Rusia va deveni una dintre cele mai crestine tari de pe suprafata pamintului, Bosforul si Dardanelele se vor scufunda, disparind complet de pe suprafata globului, si de asemenea o multime de insule vor disparea, fiind nimicite de cutremure. In multe locuri de pe glob, scoarta pamintului va fi zdruncinata de o multime de urgii ce se vor abate asupra oamenilor.
Bisericile purtatoare de har divin se vor uni intr-una singura, supranumita Biserica crestina dreptcredincioasa, apostolica si misionara, care va pregati aproape intreaga lume pentru transformarile spirituale ce vor avea loc la nivelul intregii planete. Tot atunci va apare antichristul, prin antichrist intelegindu-i pe toti aceia care, mai mult sau mai putin constient, lupta cu indarjire impotriva lui si contra spiritualitatii veritabile, urmarind prin toate mijloacele sa triumfe fortele obscure (satanice) ale intunericului si minciunii, ce mentin fiinta umana intr-o stare de inconstienta si sclavie letargica. Atunci multe lupte de idei se vor da, fara nici un fel de arma, pentru nimicirea partiala sau deplina a adevaratei credinte in DUMNEZEU.
Toate acestea si multe altele, desi poate acum necrezute de unii oameni, mai tirziu totusi se vor realiza dupa cum va spun, din voia lui DUMNEZEU. Vor face exceptie de la pedeapsa focului nimicitor si a macelului ce se vor desfasura pe aproape intreg globul pamintesc, Romania si locurile supranumite sfinte din Palestina. Netrecuta prin sabie va ramine de asemenea cetatea Vaticanului, dar puterea sa de influenta, atit de pregnant urmarita, se va reduce aproape la zero.
Romania va trece prin mai multe faze de transformari fundamentale, devenind in cele din urma, gratie orientarii ei catre DUMNEZEU si a spiritualizarii exemplare, un veritabil focar spiritual, ce va putea fi comparat cu miticul «NOU CANAAN».
Capitala acestei tari, Bucurestiul, se va transforma pana la urma intr-un centru divin esential al acestui focar. Aceasta capitala unica a polului spiritual al planetei va fi aproape in intregime reconstruita, raminind in cele din urma o aranjare de constructii, in forma inelara, avind 7 km in diametru, si ea va fi considerata de toate popoarele drept un veritabil «NOU IERUSALIM» pamintesc.
Chiar daca spusele mele va uimesc, trebuie sa va marturisesc tuturor ca aceasta se va produce intru totul in acele vremi viitoare, deoarece toate acestea reprezinta vointa atotputernica a lui DUMNEZEU si nu pe aceea a oamenilor. Toate popoarele de pe intreg Pamintul vor participa la diferite activitati comune, avind drepturi egale in acest nou centru spiritual, considerat drept manifestarea NOULUI IERUSALIM biblic, egalitatea in drepturi a tuturor tarilor si popoarelor fiind pe buna dreptate o conditie esentiala in fata Bunului DUMNEZEU.
Romania va trece in viitor prin mari framintari launtrice si prin anumite transformari externe care o vor impune exemplar ca prestigiu in conjunctura internationala si, prin mila lui Dumnezeu, ea va iesi aproape neafectata din toate situatiile conflictuale si din toate razboaiele mondiale, declarindu-se, datorita spiritualizarii extraordinare, tara neutra, ce isi va asuma rolul de nucleu ireprosabil al intelepciunii si iubirii divine.
In cele din urma, toti dusmanii Romaniei vor ingenunchia la hotarele acestei tari si, plini de umilinta, vor recunoaste misiunea ei spirituala ce se va manifesta prin intermediul teribilei puteri a lui Dumnezeu. Atunci veti vedea cu totii, caci va fi un semn ceresc, fiindca in timpul razboaielor viitoare focul si distrugerile o vor inconjura, dar ea va ramane neatinsa, intocmai ca o paradisiaca oaza verde in mijlocul inspaimantatorului desert nimicitor produs de iscusinta diabolica a omului pusa in slujba raului, de care se vor folosi inteligentele satanice in ultima inclestare la care deocamdata oamenii nici nu se asteapta. In urma bulversantelor schimbari planetare si a unui razboi fulgerator cumplit, in cele din urma nu vor mai ramine nici invinsi, nici invingatori. Atunci vor ramine trei categorii de fiinte umane: mortii; cei raniti si mutilati de pe urma razboiului; supravietuitorii in intregime neatinsi.
In acele vremuri, numarul celor ucisi si al celor afectati de pe urma razboiului va fi atit de mare incit nimeni nu va mai vorbi nici despre pierderea si nici despre castigarea razboiului, fiindca urmarile cumplite ale acestuia vor fi atat de mari incat ele vor ingrozi pe toti locuitorii Pamantului ramasi in viata.
Ciuma, lepra, holera si multe alte boli inspaimintatoare, printre care cateva complet noi, necunoscute inainte, vor bantui scoarta Pamintului, afectindu-i mai ales pe cei rai. Fiarele salbatice se vor napusti asupra oraselor si satelor, atacand cu ferocitate oamenii. Multe schimbari se vor produce pe Pamint si toate aceste urgii de proportii, cel mai adesea neasteptate de oameni, se vor desfasura in anumite situatii fulgerator.
Din scrumul, suferintele si incercarile tuturor acestor schimbari si dezastre martorii neafectati si supravietuitorii vor cauta cu si mai multa fervoare calea de apropiere de Bunul DUMNEZEU, pe care l-au neglijat atata amar de vreme. Acestia se vor convinge cu totii atunci ca de fapt nu exista religie superioara adevarului si isi vor da seama ca doar cunoasterea ADEVARULUI il elibereaza pe om, facindu-l sa se reintegreze in Absolutul divin, pentru a deveni UNA cu Dumnezeirea. Abia atunci omul va realiza ca mereu el a fost si este imbratisat de DUMNEZEU si ca DUMNEZEU cel viu, etern, atotputernic si atotstiutor este prezent in fiecare om in parte, sub forma spiritului divin.
Toate cate va spun se vor petrece si multi dintre voi se vor convinge in acele vremuri de inceputul durerilor si al incercarilor, si tot ceea ce v-am prezis va fi constatat (trait) de voi mai tirziu, chiar daca lumea se va incapatina in a nu crede ceea ce va spun acum.
Tot atunci va veni vremea aparitiei acelor oameni puri, inzestrati cu extraordinare haruri divine, de care s-a vorbit in urma cu aproape 2000 de ani. Cei cu adevarat evoluati spiritual care in acele ultime vremuri vor trece cu succes prin feluritele si grelele incercari, vor reprezenta o treime demna de iluminarea lui Dumnezeu, curata, plina de dragoste, inteleapta si sfanta.
In timpurile ce vor veni, Romania va ajunge si va ramine o paradisiaca gradina a binecuvintarii divine, a dragostei, a fericirii, a puritatii si a intelepciunii, in care modul de viata va fi precumpanitor spiritual, elevat si pur, fiind sustinut de o traire sublima in post si meditatie, in duh si adevar, asemanatoare cu aceea a primilor crestini.
Fericita tara si fericit popor sunt minoritarii alesi care traiesc in poporul roman, caci multi dintre ei se vor bucura de imensa gratie si compasiune a lui DUMNEZEU pentru poporul roman.
Ca indian, eu intuiesc ca Bunul Dumnezeu a vrut sa aleaga, dintre toate popoarele, poporul cel mai umilit, cel mai crunt incercat de vitregia celor puternici, adesea exploatat, amenintat, invadat, terorizat, vandut si cumparat, care la aproape fiecare razboi a fost piata de tocmeala dintre cei care se razboiau.
Amalgamul infatisarii deosebite a acestui popor cuprinde virtutile cele mai alese ale fiecarui neam, care s-au asimilat in sufletul plin de dragoste si omenie al acestui popor primitor, infatisand o nuanta elevata, placuta, pentru ca astfel el sa fie o veritabila pilda de contopire universala cu calitatile divine, cu o dreapta gandire si o admirabila credinta. Poporul roman este de asemenea cel mai indicat popor din lume, gratie compasiunii sale alese si a iubirii sale altruiste spre a oferi ospitalitate materiala si spirituala tuturor popoarelor de pe fata Pamantului.
Al VII-lea Sinod Ecumenic se va tine in Romania, iar misiunea principala pentru raspandirea in Asia a crestinismului cu adevarat spiritual este destinata in viitor poporului rus, dar ca putere de influentare a popoarelor in vremurile din urma, el nu va mai avea nici un amestec. Puterea cu care vor mai fi biciuite restul popoarelor, acolo unde inca mai este necesara pedeapsa, se va face prin poporul chinez - rasa galbena - in colaborare cu poporul japonez, care, de asemenea, va fi biciul pedepsei dumnezeiesti.
Dupa terminarea teribilului conflict armat ce va sta in fata, toate armele vor fi aruncate sau abandonate, fiindca un nou gen de razboi, «al sufletului», va incepe. Acesta va fi razboiul fara arme fizice, pentru desavarsire spirituala, pentru credinta adevarata in DUMNEZEU, care aparent va fi fara arme, dar tocmai de aceea el va fi mai periculos si mai dificil de o suta de ori decat razboiul cu arme.
In viitor, puterea papala va disparea treptat si dupa aceea va lua nastere o noua conducere sinodala, a carei resedinta va fi intai la Roma, provizoriu, si apoi ea se va fixa la Bucuresti, in «Noul Ierusalim», pentru totdeauna.
In acele vremuri viitoare, vor fi de 1000 de ori mai fericiti cei care vor urmari desavarsirea spirituala, traind cu o incredere deplina in Dumnezeu, fiindca vremurile vor fi foarte zbuciumate si groaznice, si trebuie sa stiti ca le vor putea suporta cu usurinta numai cei mangaiati, inspirati si hraniti de Duhul Sfint.
Cele ce va spun eu ca vor veni, luati aminte ca sunt durerea a doua si raiul al doilea, caci prin prima durere ati trecut fara sa va vaitati.
In acele timpuri, scaunul judecatii de apoi va fi simtit si vazut de tot neamul omenesc deasupra Romaniei, iar in marele oras sfant Bucuresti, simbolic numit «Noul Ierusalim», care intr-o oarecare masura va fi opera aproape a intregului neam omenesc, dar conceput dupa un plan inspirat de puterea Dumnezeiasca, se va construi cel mai monumental lacas spiritual de comuniune cu Dumnezeirea, denumit Centrul Divin Suprem, care va avea reprezentanti foarte evoluati spiritual din toate neamurile. Acestia impreuna vor forma Fraternitatea Veghetorilor Iluminati, care se vor alege dintre cei mai intelepti, iar acest Centru Divin Suprem va fi compus din 101 centre mai mici, armonios oranduite, in care se vor afla reprezentanti de frunte, foarte evoluati spiritual, care vor transmite atat practic cat si teoretic Dumnezeiescul si Eternul Adevar imensei majoritati a popoarelor pamantului. Aceasta opera arhitecturala va fi capodopera sublimei colaborari a tuturor stilurilor pamantene, ingenios armonizate intr-o mareata lucrare cum alta nu a mai fost. Inteleptii slujitori ai acestor lacasuri spirituale din «Noul Ierusalim» vor fi perfecti spiritual si foarte armoniosi fizic, vor avea trupuri de o ingereasca armonie si frumusete, fiind cu totii dintre cei 114 mii de intelepti, iluminati neprihaniti si neintinati. Toate acestea vor fi expresia completei lor desavarsiri spirituale si a unei inalte impliniri Dumnezeiesti ce va fi realizata de ei pe acest Pamant. Iluminatii veghetori divini, cu trup ingeresc si plini de puritate, vor fi in numar de 400. Ceilalti, care vor conduce centrele inelare, de asemenea cu o spiritualizare deosebita si trup ingeresc vor fi 101 la numar.
In acest unic loc de pe intreg Pamintul vor putea fi vazuti mari iluminati si intelepti care in anumite momente se vor materializa, putind fi vazuti comunicind prin viu grai cu oamenii de pe acest Pamant dornici sa afle tainele Dumnezeiesti ale spiritului. Toti cei care vor patrunde in acest centru divin vor realiza cu o surprinzatoare usurinta ca sunt copiii divini ai lui Dumnezeu. Fericiti vor fi atunci toti cei care vor strabate plini de aspiratie pamantul Romaniei, respirindu-i aerul, caci toata tara va fi invadata de pelerini dornici sa descopere Dumnezeirea si toate locurile sacre din aceasta tara vor deveni focare transfiguratoare de iluminare, care vor usura descoperirea Adevarului divin.
Acest Centru Divin Suprem va putea cuprinde cu usurinta doua milioane de suflete. Aceasta lucrare va fi executata in 10 ani fiindca, desi acest Centru Divin va fi terminat in 5 ani, reamenajarea integrala a orasului din jurul acestuia va mai dura inca 5 ani dupa aceea.
In jurul orasului se vor afla gradini cu pamint fertil de cea mai buna calitate in care, pe linga diferitele legume, vor creste si vor da rod din belsug pomi saditi, pentru ca nimic sa nu lipseasca traiului locuitorilor sai. Recoltele atunci vor fi imbelsugate. O multime de sosele mecanice si trotuare miscatoare vor facilita mult circulatia, iar anumite mecanisme special inventate vor usura viata locuitorilor si vizitarea acestor locuri.
O multime de noi masini aeriene vor fi puse in slujba acestui mare oras model si tot ceea ce este mai nou in tehnica pentru a imbunatati viata locuitorilor ce se vor va afla aici. Acest oras va avea patru sosele principale, iar accesul in el se va realiza prin patru porti monumentale.
In Romania se va construi mai intai un canal care va uni Marea Neagra cu Dunarea, care va functiona normal, precum si un alt canal care va uni Dunarea cu marele oras reconstruit al Bucurestiului, permitind astfel ca vapoarele chiar foarte mari sa ajunga pina in acest oras minunat. Toate aceste lucrari se vor realiza datorita planului divin, in viitor, intr-un anumit interval de timp.
Agricultura, viticultura, pomicultura si apicultura vor fi ocupatii de onoare, caci in aceasta tara aleasa se va sista sacrificarea vitelor si se vor consuma mai ales cereale, legume si fructe, lapte si brinza, oua si numai vin curat. Apicultura va fi cea mai aleasa ocupatie, fiindca aceasta tara aleasa va aprecia mult mierea si produsele stupului, folosind pentru jertfa divina numai ceara curata si untdelemn pur de cea mai buna calitate.
Tutunul, cafeaua si alte otravuri atat de daunatoare sanatatii omului vor inceta sa mai fie dorite de oameni, iar inraitii si viciosii vor parasi ei singuri aceasta tara. Vrajitorii, fumatorii, betivii, desfranatii, criminalii, hotii, precum si trantorii (lenesii), nu cu forta, ci de bunavoie, prin convingere launtrica, vor renunta la aceste indeletniciri satanice, si aceste vicii se vor reduce incetul cu incetul, disparand aproape in totalitate in cele din urma. Orice locuitor al acestei tari, aleasa de DUMNEZEU sa fie exemplu, isi va castiga painea cea de toate zilele muncind in mod onorabil in functie de posibilitati si dupa menirea sa prin nastere.
Vremurile de exploatare, teroare, inselaciune si asuprire vor asfinti in aceasta tara. Fiecare locuitor al acestui popor ales se va bucura din plin de binecuvantarea si harurile divine, multi dintre acestia fiind inzestrati cu intelepciune si felurite puteri de a face minuni. Toate darurile se vor revarsa peste aceasta tara aleasa, care va avea nobila misiune de redresare spirituala a intregului glob pamantesc.
Toate caile de legatura prin aer, apa si pe pamant fiindu-i din plin favorabile, Romania va ajunge una dintre cele mai prospere si imbelsugate tari, traind in pace cu toti vecinii sai. Basarabia va fi realipita Romaniei pentru totdeauna, caci poporul rus va cinsti aceasta tara aleasa si va renunta la aceasta provincie care va da nastere la multe neintelegeri. Intr-un viitor mult mai indepartat, insa, toate teritoriile invecinate Romaniei se vor alipi formand impreuna Federatia Statelor Europene, lucru la care oamenii ajunsesera sa se gandeasca demult.
Tot ceea ce v-am amintit pina aici este necesar sa se implineasca, pentru ca sunt adevarate, si tot ceea ce va spun va va convinge cand toate acestea se vor petrece.
In vremurile viitoare, poporul rus, plin de dragoste, va veni in ajutorul lucrarii pe care Romania o va avea de indeplinit in lume. Inainte de acestea insa va fi foamete prin multe locuri, painea va lipsi, vor fi mari cutremure de Pamant care vor face o multime de victime, si in multe locuri de pe glob oamenii vor dispare sub daramaturi, care vor aminti cu mare greutate urmele unor orase, ce vor dispare de pe suprafata Pamintului. Razboaiele, panica si neintelegerile de tot felul vor face ca marile puteri, cum ar fi Rusia, sa se prabuseasca, spre bucuria tarilor mai mici care o alcatuiesc. Ateii vor incepe sa cerceteze scrierile sfinte si se vor preocupa sa inteleaga stiinta spiritului, cautind sa descopere tot ceea ce este ascuns in om. Gratie acestor cercetari, o noua cotitura se va produce in viata unor pamanteni.
In multe locuri de pe pamant va lipsi hrana.
Pentru ca toate aceste urgii sa treaca cit mai repede sau sa nu fie atit de cumplite DUMNEZEU ma inspira sa va dau un singur sfat: popoare, oameni, uniti-va intru divina desavarsire, intelegeti-va si ajutati-va cat mai bine, iubiti-va unii pe altii, iertati-va si cheltuiti cat mai mult din energiile pe care le aveti la dispozitie pentru a atinge eliberarea spirituala si fericirea vesnica. Faceti tot ceea ce reprezinta vointa bunului Dumnezeu, acum si aici, in aceasta viata, si nu aminati desavarsirea spirituala pentru o reincarnare viitoare. Facind acum tot ceea ce este divin si va sta in putinta, actionind plini de iubire si cu staruinta, fiecare dintre voi va realiza ca se poate mintui. Pentru a grabi zidirea Noului Ierusalim construiti-va pe voi din dragoste si curatenie si din Duh Sfint, vietuind mai mereu in fapte bune pentru ca in acest fel sa dati prilej spiritului nemuritor din voi sa se arate in inima voastra, din care sa dea afara neadevarul, egoismul si patima distrugerii care, atunci cind cresc peste masura, duc la nimicirea omului. Luati aminte ca in viitor, la aceasta zidire spirituala va fi mult de lucru.
Lacasul inchinarii sublime ce se va oferi drept pilda intregii lumi se va realiza prin eforturile insumate ale celor alesi si puri. Oamenii buni, simpli si drepti in inima lor, care vor fi plini de dragoste pentru DUMNEZEU, vor ajunge sa fie grabnic spiritualizati daca ei vor trai intens sufleteste, consacrand celor materiale o mai mica atentie. Totdeauna cei saraci in dorinte vor fi bogati in multumiri. Preafericiti vor fi cei care vor trai in Duhul Dumnezeiesc. Mai ales acestia vor vedea ca simplitatea si puritatea vietii nu inseamna saracie interioara, ci este dimpotriva o nebanuita comoara spirituala.
Cei simpli si buni detin o superioritate sufleteasca nebanuita. Multe sunt enigmele sufletului omenesc si acestea sint foarte greu de descifrat pentru acela care nu recurge la cunoasterea de sine. Fiinta umana nu-si poate descoperi Creatorul si nu-i poate intelege catusi de putin opera decat daca se descopera pe sine in strafundurile tainice ale fiintei sale. Pentru a ajunge la divina desavirsire, fiecare om trebuie sa urmareasca sa se cunoasca cit mai bine pe sine. Toate acumularile materiale dispar odata cu moartea fizica a omului, in timp ce insusirile sufletesti si spirituale constituie veritabila experienta a omului, care se acumuleaza in spiritul sau pentru vesnicie.
Credinta ferma, de nezdruncinat in Supremul DUMNEZEU este secretul existentei nemuritoare in spirit. Credinta puternica face ca forta launtrica a fiintei umane sa devina nemarginita, ajutind-o sa se desavarseasca prin unirea cu DUMNEZEU in eternitate. Prin credinta binefacatoare, ferma, omul poate atinge fericirea divina.
Iisus spune: «De veti avea credinta numai cat un graunte de mustar, toate le veti implini, si de veti zice muntelui acesta sa se arunce in mare, muntele se va arunca». In aceste cuvinte ni se descopera taina puterii nesfarsite a credintei.
Adevarul este ca in timpurile care vor veni, pe tot globul, putini vor fi oamenii care vor avea o buna credinta, iar aceia care nu vor avea credinta in DUMNEZEU vor fi dinainte morti, desi vor continua sa traiasca trupeste, fiindca ei vor inceta sa mai aiba o legatura constienta cu DUMNEZEU. Cel ferm in credinta sa, atunci cand exista si trupeste, constata ca toate minunile ii sunt cu putinta si astfel ajunge sa se dezlege de materie si de legile ei, devenind atotputernic prin trairea sa spirituala, care il va revela chiar si pe Dumnezeu.
Prin puterea credintei binefacatoare apar darurile lui DUMNEZEU in om. Prin puterea credintei bune omul se simte din ce in ce mai convins de ce trebuie sa faca binele si ajunge sa-l doreasca cu ardoare, actionand astfel cat mai des asemenea creatorului sau. Gratie credintei sale binefacatoare neobosite, infinitele puteri ceresti ii vin totdeauna in ajutor si de la acest punct viata launtrica a omului incepe sa fie din ce in ce mai fericita.
Prin intermediul poporului roman ales, Bunul DUMNEZEU va vorbi oamenilor de pe tot Pamantul, trimitandu-i pe cei alesi din mijlocul acestui popor in ajutorul celorlalte fiinte omenesti pentru a le ajuta sa se ridice la o viata superioara si la desavarsire dumnezeiasca. Pentru Tatal Ceresc orice suflet omenesc este foarte scump, deoarece in centrul acestuia, sub forma SPIRITULUI, se afla o «scanteie» din DUMNEZEU.
Daca omul va ajunge sa creada cu tarie ca toate puterile si ajutorul ii vin doar de la DUMNEZEU, atunci el va supune intreaga sa vointa Divinului. Abia atunci viata spirituala a omului scoate la iveala izvoare nesecate de daruire, bunatate si dragoste, si o multime de insusiri alese cum ar fi supunerea, umilinta, bunatatea, evlavia, sarguinta, bunul simt, recunostinta, respectul, nadejdea. Toate acestea si multe altele infloresc prin credinta. Caci astfel cum vei iubi ceea ce nu exista si cum te vei supune daca nu ai ferma convingere a existentei acelei puteri Divine careia i te supui sau fata de care vrei sa arati recunostinta. Multi spun ca nu au credinta, dar intr-un asemenea caz, de fapt, ei marturisesc credinta lor negativa, distructiva. In asemenea cazuri existenta credintei contrare este dovedita chiar prin negatie. Gradul de credinta al fiecarui om creste sau scade prin manifestarea acesteia in diferite imprejurari.
Toate cele ce v-am spus aici sint pe deplin adevarate si in timpurile care vor veni, tara cea aleasa de Bunul DUMNEZEU va fi focarul redresarii spirituale de pe fata Pamintului. Minunile fara numar ce se vor face in aceasta tara si tainele ce se vor descoperi in vremurile ce vor veni in acele locuri, vor face ca popoarele lumii sa cerceteze pline de daruire misterele dumnezeiesti.
In Romania DUMNEZEU va face cu putinta aparitia unor mari miracole, pentru ca cei alesi sa-l descopere, iar necredinciosii sa se intoarca la credinta cit mai repede.
In acest popor ales al romanilor DUMNEZEU a pus o inima calda si iubitoare, firea oamenilor fiind deschisa sa descopere cu usurinta calea catre desavirsire, aproape toti fiind capabili sa lumineze celelalte popoare prin darurile divine pe care le detin.
In acele timpuri viitoare, poporul roman, propovaduitor al intelepciunii divine, va fi o gazda primitoare, plina de dragoste, ce se va manifesta fara pic de viclenie, si pe intregul sau teritoriu va fi un belsug uimitor, pentru ca toti pelerinii ce vor veni sa poata fi indestulati.
Sediul Crucii Rosii Internationale se va stabili la Bucuresti, in Noul Ierusalim, deoarece descoperirile acestui popor pe linie de medicina si sanatate vor fi extraordinare, situand, de asemenea, aceasta tara pe primul loc in lume. Tot in Romania vor lua fiinta institutii filantropice si administrative absolut noi, cum nu au fost niciodata pe acest Pamant, de inspiratie divina, care vor urmari trezirea puterilor ascunse din om si amplificarea inzestrarilor spirituale divine.
[...]
Purtatorii de duh sfant si marii iluminati din anumite puncte ale globului pamantesc vor marturisi la randul lor realitatea adevarului propovaduit de poporul roman reconfirmandu-l cu toata puterea.
Inainte de a ajunge aici insa, aceasta tara aleasa va trece prin mari framintari, care vor pune lumea la grea incercare. Acest popor ales va trece inainte de a ajunge aici prin trei mari incercari. Sfirsitul acestor incercari va fi marcat de un dezastru planetar produs de cutremure, care va ingrozi aproape intreaga lume. De asemenea, tot atunci, cei foarte bogati isi vor pierde averile.
In acele timpuri viitoare, pe pamantul ales al Romaniei, Noul Ierusalim se va zidi deci in doua feluri: spiritual si material.
In acele timpuri viitoare, mai marii popoarelor lumii pamantene se vor uni pentru a realiza o intelegere globala de ajutor mutual si vor centraliza sistemul monetar, pentru a dirija cit mai bine viata administrativa la nivelul intregii planete.
In acele vremuri viitoare, va apare o forta armata ce va fi educata si unificata pentru a fi universala, prezentand un caracter international.
Poporul indian va fi fericit sa cunoasca si sa ajute poporul roman in misiunea sa planetara. Gratie relatiilor de prietenie ce se vor lega cu toate tarile de pe fata pamantului, Romania va scapa ca prin minune din conjunctura razboaielor.
In timpurile care vor veni, America de nord si de mijloc vor ajunge sa fie in cea mai mare parte un gigantic cimitir. Aceasta se va petrece tocmai in ajunul unor imense planuri de dominatie prin care se va urmari suprematia asupra intregii planete.
Unica in actiune si care se va abtine sa ia parte la punerea in practica a frumoaselor idei si a infaptuirilor globale ce vor avea loc, va fi Anglia, insa parerea ei nu va fi luata in consideratie, deoarece la scurt timp dupa aceea ea va ajunge sa fie stapana numai asupra insulelor ei. Coloniile care-i apartin vor fi in totalitate redate libertatii in viitor.
Chiar daca va uimesc cele afirmate de mine, sa nu se mire nimeni de ceea ce se va petrece, deoarece fiecare are ceea ce merita, in final dreptatea, adevarul si lumina spirituala triumfand.
Desi trambitele adevarului vor suna pretutindeni, mai ales pe pamantul Noului Ierusalim - Romania va fi dusa lupta cea mai apriga.“
Citeşte şi:
alte articole din seria privitoare la MISIUNEA SPIRITUALA A ROMÂNIEI:
- Renasterea Romaniei
- România reprezinta viitorul Europei si chiar al lumii intregi
- Profetiile lui Sundar Singh (fragmente) - Misiunea Spirituala a Romaniei
- O uimitoare profetie a clarvazatoarei Vanga Dimitrova, supranumita Oracolul Bulgar, despre Romania
- Cel promis... (fragment din uimitoarea profetie a Vangai)
- Romania va deveni centrul spiritual al omenirii
► 2012 - începutul unei ere noi
Un comentariu:
doamne ajutane doamne pe noi fii tai.
Trimiteți un comentariu