Si totusi...
In aceasta ireversibila alunecare a universului catre disolutie, in scenariul extinctiei exista ceva de ordinul sperantei: ceva care ar face ingrozitorul suportabil, ar amana intalnirea cu Impenetrabilul, ba chiar ar putea face trecerea catre o noua existenta purificata, salvata de la degradare, netrecuta prin tunet si spaima, posibila. Acest ceva este relatia cu sacrul.
Cat timp fumul de jertfa se inalta catre cer, nimic nu se prabuseste.
"Credinta zugraveste icoanele-n biserici"- spunea Eminescu. In masura in care oamenii au nevoie de zei, tot asa Creatorul are nevoie de propria-I creatie. Daca aceasta relatie ia infatisarea tandra a nuntii sofianice, ca in mitologiile estice, nimic nu este pierdut. Spre deosebire de apusul Europei, unde crestinismul a alungat cu brutalitate zeitatile pagane, rasaritul a preferat o dulce convietuire cu stravechea religie. Cand nu a putut impinge in uitare sarbatoarea pagana, ortodoxismul a preferat sa-i dea o infatisare de ritual cristic. Un exemplu printre multe altele: noaptea de Sanziene este marcata in calendarul crestin ca fiind si ziua Sfantului Ioan Botezatorul.
Tocmai pentru ca a imblanzit abstractiile si a alungat fanatismele, mitologia romana este o sursa inepuizabila de inspiratie. Si cat timp traditia populara isi pastreaza identitatea, lumea mai poate spera ca Apocalipsa, care deja e aici, se va termina cu bine.
Sursa: yogaesoteric.net
Citiţi şi:
► Problema intervenţiei extraterestre în contextul actual al omenirii
Sursa: yogaesoteric.net
Citiţi şi:
► Problema intervenţiei extraterestre în contextul actual al omenirii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu