Iata in cele ce urmeaza cateva cugetari despre responsabilitate pe care le consideram foarte binevenite, data fiind situatia in care se afla in prezent planeta noastra in ansamblul ei, Romania si fiecare dintre noi:
○ A fi liber implica, printre altele, certitudinea interioara ca fiecare fiinta umana este responsabila atat in fata intregii umanitati, cat si in fata lui DUMNEZEU.
○ Atunci cand privim ceea ce se petrece pe aceasta planeta (planeta Pamant) dintr-un anumit punct de vedere, descoperim ca, in realitate, fiecare dintre noi este intr-o anumita masura responsabil pentru toti ceilalti.
○ Unul dintre cei mai semnificativi ani ai vietii noastre este anul in care ne vom da seama ca cea mai mare parte a problemelor cu care ne-am confruntat sau ne confruntam au fost cauzate, candva, de noi insine. Abia atunci vom inceta sa ne mai blamam parintii, ne vom opri sa ne acuzam prietenii, vom renunta sa mai dam vina pe ceea ce se afla in jurul nostru si vom descoperi, totodata, ca putem fi capabili sa ne controlam si chiar sa ne transformam (in bine) destinul.
○ Este important sa ne dam cat mai repede seama ca inainte sa incercam sa cucerim lumea, este mult mai important sa incepem prin a ne cuceri, a ne revolutiona si a ne transforma pe noi insine.
○ Nu este cu putinta sa construim sau sa structuram ceva cu adevarat bun si extraordinar bazandu-ne, fara incetare, doar pe trecut. Chiar daca vom continua sa facem aceasta greseala, mai devreme sau mai tarziu ne vom da seama ca am ratat sansa cea extraordinara a prezentului.
○ Putini isi dau seama ca inainte ca o fiinta umana sa poata sa-si realizeze cu adevarat aspiratiile minunate si sa-si implineasca idealurile sublime, ea trebuie mai intai sa se trezeasca spiritual.
○ Daca umanitatea in ansamblul ei nu va descoperi cat mai repede cu putinta un nou mod profund transformator de a trai, bazat pe indumnezeire, pe intelepciune, pe iubire, pe bun-simt, pe compasiune, pe bunavointa, pe altruism, pe bunatate, pe umilinta si pe intr-ajutorare, ea se va scufunda din ce in ce mai mult in starea cumplita de marasm pe care o observam cu totii in lumea in care traim.
○ Cu totii trebuie sa ne dam seama ca, in realitate, fiecare alegere si fiecare intentie pe care o manifestam influenteaza, totodata, intr-o anumita masura intreaga umanitate. Chiar si atunci cand (deocamdata) nu ne dam seama de aceasta, fiecare dintre noi suntem, intr-o anumita masura, responsabili pentru tot ceea ce se petrece pe aceasta planeta, fie ca este vorba de existenta noastra de zi cu zi, fie ca este vorba de aceasta lume in care traim cu totii. Intelegand aceasta, trebuie tocmai de aceea sa-I cerem plini de umilinta si credinta ajutorul lui DUMNEZEU TATAL, pentru ca in felul acesta gandurile, intentiile si actiunile noastre sa influenteze in bine, intr-un mod profund si durabil, intreaga umanitate. Procedand adeseori in felul acesta, vom putea avea o contributie importanta, care poate impulsiona transformarea gradata in bine a intregii umanitati in ansamblul ei.
○ Trebuie sa ne dam seama ca nu suntem pur si simplu doar fiinte biologice, deoarece la inceputuri DUMNEZEU TATAL ne-a facut dupa chipul si asemanarea Sa, iar atunci cand actionam cu inteligenta si bun-simt, este cu putinta sa descoperim ca, in realitate, suntem fiecare dintre noi constiinte creatoare. Tocmai de aceea, trebuie sa ne dam urgent seama ca responsabilitatea noastra este pe masura acestui privilegiu.
○ Atunci cand privim cu multa atentie si luciditate catre trecut ne dam seama ca, in realitate, conceptul de responsabilitate se refera in mare masura la consecintele potentiale ale intentiilor si actiunilor noastre. Luand in consideratie acest aspect, trebuie sa dam dovada de bun-simt, de inteligenta si de precautie, oferind totodata intuitiei locul pe care il merita. Este stringent necesar sa facem aceasta, caci exista o multime de semne care arata ca planeta noastra, natura, spatiul uman insusi si chiar biosfera sunt pieritoare. Stiind aceasta, nu trebuie sa pierdem din vedere ca, in mare masura, soarta lor se afla la ora actuala in mainile noastre.

Aceste cugetari apartin profesorului yoga Gregorian Bivolaru, caruia ii multumim pe aceasta cale. Le-am preluat de pe site-ul yogaesoteric.net unde le puteti studia pe toate in articolul Aforisme şi cugetări despre responsabilitate.
Citiţi şi:
► Problema intervenţiei extraterestre în contextul actual al omenirii

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu