Eu, THOTH, atlantul, maestrul misterelor, păstrătorul cunoaşterii, atotputernic rege, magician, trăind din generaţie în generaţie, pregătindu-mă să cobor în sălile din Amenti, am scris spre a-i îndruma pe cei care vor veni după mine, aceste documente ale atotputernicei înţelepciuni a Marii Atlantide.
În marele oraş din KEOR, pe insula UNDAL, într‑un timp foarte îndepărtat, am început această încarnare.
Preaputernicii atlanţi au trăit şi au murit altfel decât o fac oamenii din epoca de acum, din eon în eon şi‑au reînnoit viaţa în Sălile din Amenti unde râul vieţii curge etern.
De o sută de ori câte zece am coborât pe întunecatul drum ce duce spre lumină, şi tot de atâtea ori am urcat din întuneric spre lumină cu forţe şi puteri reînnoite.
Acum încă o dată voi coborî, iar cei din KHEM nu vor mai şti de mine.
Dar într-un timp ce nu s-a născut încă mă voi ridica din nou, preaputernic, cerând socoteală celor rămaşi în urmă.
Atunci să vă feriţi, voi cei din KHEM, învăţătura de mi-aţi fi trădat, căci arunca-vă-voi din starea înaltă în care sunteţi în întunericul cavernelor de unde aţi venit.
Să nu-mi trădaţi secretele oamenilor nordului, oamenilor sudului, ori blestemul meu se va abate asupra voastră.
Luaţi aminte la cuvintele mele pentru că sigur mă voi reîntoarce şi voi cere de la voi ceea ce păziţi.
Da, chiar şi de dincolo de timp şi moarte mă voi întoarce, răsplătind sau pedepsind după loialitatea fiecăruia.
Măreţ fost-a poporul meu în timpuri apuse, măreţ dincolo de înţelegerea oamenilor ce-s acum în jurul meu; având ştiinţa înţelepciunii celor de demult, căutând departe în inima infinităţii cunoaşterea ce aparţinea tinereţii Pământului.
Înţelepţi eram cu înţelepciunea Copiilor Luminii care trăiau printre noi.
Puternici eram cu puterea din focul etern.
Iar dintre toate acestea, cel mai important între copii omului era tatăl meu, THOTME, paznicul marelui templu, punte între Copii Luminii care locuiau în templu şi rasele de oameni care populau cele zece insule.
Sol, după Trei, al Locuitorului din UNAL, vorbind Regilor cu o voce căreia trebuia să i te supui.
Crescut-am acolo până la maturitate, fiind învăţat de tatăl meu misterele străvechi, până când, în timp, a crescut în mine focul înţelepciunii, şi s-a transformat într-o flacără ce mă consumă.
N-am dorit altceva decât atingerea înţelepciunii.
Până când într-o măreaţă zi veni poruncă de la Locuitorul Templului să fiu adus în faţa lui.
Puţini erau aceia între copiii omului ce priviseră acea faţă şi trăiseră apoi, căci Copii Luminii nu sunt precum fii omului când nu sunt incarnaţi într-un corp fizic.
Ales fost-am dintre fii omului, educat de către Locuitor astfel ca ţelurile lui să fie împlinite, ţeluri nenăscute încă în pântecul timpului.
Epoci întregi am locuit în Templu, acumulând din ce în ce mai multă înţelepciune, până când şi eu m‑am apropiat de lumina trimisă de marele foc.
M-a învăţat calea spre Amenti, lumea de dincolo unde marele rege este aşezat pe tronul său.
Adânc m-am plecat în semn de respect în fata Maeştrilor Vieţii şi a Maeştrilor Morţii, primind în dar Cheia Vieţii.
Eliberat eram de Sălile din Amenti, alungând moartea din cercul vieţii.
Departe spre stele călătorit-am până când spaţiul şi timpul au dispărut.
După ce sorbit-am cu nesaţ din cupa înţelepciunii, am privit în sufletele oamenilor unde-am descoperit mistere şi mai mari şi m-am bucurat.
Căci doar în Căutarea Adevărului putea Sufletul meu să se liniştească şi flacăra din mine să se stingă.
De-a lungul epocilor am trăit, urmărindu-i pe cei din jurul meu gustând din cupa morţii şi întorcându-se apoi în lumina vieţii.
Treptat, din Regatele Atlantidei se răspândiră valuri de conştiinţă contopite cu mine, pentru ca apoi ele să fie înlocuite de seminţele unei stele inferioare.
Supunându-se legii, cuvântul Maestrului crescu ca o floare.
Înspre întunericul din străfunduri se îndreptară gândurile Atlanţilor, până când, în sfârşit în această mânie sosi din AGWANTI, Locuitorul, rostind Cuvântul, chemând puterea.
Adânc în inima Pământului, fii din Amenti auziră, şi auzind produseră preschimbarea florii focului care arde etern, îl transformară folosind LOGOS-ul, până când marele foc îşi schimbă direcţia.
Peste lume se năpustiră atunci marile ape, innecand şi scufundând, schimbând echilibrul Pământului până când doar Templul Luminii mai rămase întreg pe marele munte de pe insula UNDAL care rămăsese deasupra apelor; doar câţiva mai trăiau salvaţi de furia apelor.
Mă chemă apoi Maestrul, zicând: Adună-mi poporul. Du-i departe peste ape cu ajutorul celor ce te-am învăţat, până vei ajunge pe pământul barbarilor păroşi, ce locuiesc în peşteri, în deşert. Acolo urmează planul pe care îl ştii deja.
Adunatu-mi-am atunci poporul şi am intrat în marea navă a Maestrului. În sus ne-am ridicat dimineaţa. Întunecat sub noi se vedea Templul.
Brusc peste el napustitu-s-au apele. Dispărut de pe suprafaţa Pământului, până când vremea va sosi, era măreţul Templu.
Foarte repede ne-am îndreptat spre soarele dimineţii, până când sub noi se întinse tărâmul copiilor din KHEM.
Mânioşi, ne-au întâmpinat cu măciuci şi suliţi, pe care le agitau în aer, dorind să înjunghie şi chiar să-i distrugă pe fii Atlantidei.
Atunci ridicatu-mi-am toiagul îndreptând spre ei o rază vibratorie care îi făcu să rămână nemişcaţi ca nişte bucăţi de piatră de pe munte.
Apoi vorbitu-le-am cu o voce calmă şi paşnică, povestindu-le despre puterea Atlantidei, afirmând că suntem copii Soarelui şi mesagerii lui.
Intimidatu-i-am apoi arătându-le puterile mele magice până când au ajuns să se târască la picioarele mele când s-au putut mişca din nou.
Mult timp am locuit pe tărâmul numit KHEM, mult, mult timp.
Ascultând poruncile Maestrului, care deşi doarme trăieşte de-a pururi, am trimis de la mine pe Fii Atlantidei, i-am trimis în toate zările, sperând că din pântecul timpului înţelepciunea poate reapărea în copii ei.
Mult timp petrecut-am în KHEM, făcând lucruri măreţe cu ajutorul înţelepciunii din mine.
În sus crescură spre lumina cunoaşterii copii din KHEM, udaţi de ploile înţelepciunii mele.
Deschis-am atunci drum spre Amenti ca să-mi pot păstra puterile, trăind din epoca în epoca ca Soare al Atlantidei, păzind înţelepciunea, păstrând documentele.
Câţiva dintre fii KHEM-ului, atrăgându-i pe ceilalţi în jurul lor, crescură încet în forţa Sufletului.
Acum, încă o dată, cobor dintre ei în întunecatele săli din Amenti, adânc în sălile subterane, înaintea Maeştrilor puterilor, faţă în faţă încă o dată cu Locuitorul.
Ridicat-am sus deasupra intrării, o trecătoare, o poartă ce duce spre Amenti.
Puţini ar avea curajul să îndrăznească, puţini trec poarta spre întunericul din Amenti.
Ridicat-am deasupra intrării, o puternică piramidă, folosind puterea ce întrece forţa Pământului.
Adânc, foarte adânc am aşezat casa sau camera-de-forţă , din care am sculptat o trecătoare circulară ce ajunge aproape de măreaţa adunare.
Acolo în vârf, am aşezat cristalul, ce trimite raze spre "Timp-Spaţiu", atrăgând forţa din eter, şi concentrând‑o către trecătoarea spre Amenti.
Construit-am şi alte camere care par a fi goale, totuşi ascunse în ele se afla cheile spre Amenti.
Cel ce cu curaj va porni spre tărâmurile întunecate să se purifice mai întâi prin post îndelungat. Să se întindă în sarcofagul de piatră din camera mea. Apoi îi voi dezvălui marile mistere.
Curând se va îndrepta spre locul unde îl voi întâmpina, chiar şi în întunericul Pământului îl voi întâmpina, eu, Thoth, Maestrul Înţelepciunii, îl voi întâmpina şi voi trăi alături de el de-a pururi.
Construit-am Marea Piramidă, după modelul piramidei forţei Pământului, arzând etern astfel ca, şi ea, să rămână de-a lungul secolelor.
În interiorul ei, am aşezat cunoaşterea despre "Stiinta-Magiei" astfel ca să pot fi aici când mă reîntorc din Amenti, da, în timp ce dorm în Sălile din Amenti.
Sufletul meu ce hoinăreşte liber se va reîncarna, va locui între oameni în această formă sau în alta.
Trimis pe Pământ al Locuitorului sunt, indeplinindu‑i poruncile astfel ca mulţi să fie ridicaţi.
Acum mă întorc în Sălile din Amenti, lăsând în urmă ceva din înţelepciunea mea.
Păstraţi-o şi urmaţi porunca Locuitorului:
Ridicaţi întotdeauna ochii spre lumină.
Cu siguranţă, în timp, veţi deveni una cu Maestrul,
Cu siguranţă şi pe bună dreptate sunteţi una cu Maestrul,
Cu siguranţă şi pe bună dreptate sunteţi una cu TOTUL.
Acum, plec de la voi.
Nu uitaţi poruncile mele, păstraţi-le şi respectaţi-le, iar eu voi fi cu voi, ajutându-vă şi îndrumându-vă spre Lumină.
În faţa mea se deschide poarta. Cobor în întunericul nopţii.
<< Prefaţă Tăbliţa a doua - Sălile din Amenti >>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu