Spre exemplu, nu putem înţelege cum anume au fost construite piramidele. Sau nu înţelegem de ce nu găsim scrieri din acele epoci. Pentru noi, scrisul este o bază a civilizaţiei, însă, în realitate, el a apărut nu ca un progres ci ca o necesitate determinată de degradarea capacităţilor mentale ale omului. Pe atunci, oamenii nu aveau nevoie de un limbaj scris sau vorbit. Chiar şi în zilele noastre, membrii unui trib din Africa i-au întrebat pe etnografii care îi studiau: "De ce luaţi notiţe, nu puteţi ţine minte?"
"Ştiu că nu ştiu nimic", spunea Socrate, despre care oracolul din Delphi a afirmat atunci că este cel mai mare înţelept din lume.
Scrisul este în principal o reflectare a minţii noastre obişnuite, mintea raţională, liniară, plată, discursivă, însă, după cum spunea Einstein: "Mintea intuitivă este un dar divin, iar mintea raţională este un servitor credincios. Noi am creat o societate care onorează servitorul şi a uitat darul."
La fel şi în ceea ce priveşte civilizaţiile extraterestre: nu avem un contact direct cu ei pentru că, menţinându-ne la nivelul minţii raţionale, nu-i putem înţelege. Există un hiatus între noi şi ei, sau, mai precis, exista un hiatus. Acum, după 21 decembrie 2012, realitatea este pe cale să se modifice radical. Însă majoritatea oamenilor au rămas pe vechiul pilot automat, dorm, şi nu au observat, nu observă...
O posibilă treaptă către înţelegerea vechilor civilizaţii, spre exemplu Atlantida, şi pentru iniţierea contactului cu civilizaţiile extraterestre benefice, treaptă care ne-ar putea deschide către un nivel mental superior, care ne-ar putea permite să ne reamintim, să ne trezim darul divin al intuiţiei, este cea a utilizării simbolurilor.
Spre exemplu a cercurilor din lanuri, crop circles. Ele sunt realizate, unele, de către maeştri din Atlantida, iar altele de fiinţele extraterestre benefice, scopul lor fiind acela de a oferi omenirii informaţii ce îi sunt necesare în această perioadă în care se produce Marea Trecere.
Cercuri în lanuri de cereale, acum, când se alege grâul de neghină...
Citeşte şi:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu