Prof. dr. Maria-Luminita Rollé, Universitatea din Edinburgh
In Europa de Vest nu se cunoaste istoria României si cei care o viziteaza acum vãd sãrãcia materialã de astãzi, si nicidecum milenara ei bogãtie culturalã si spiritualã. In plus, propaganda maghiarã din SUA se bazeazã pe milioanele de dolari ale d-lui Soros, care finanteazã edituri si opinii la Bucuresti, in timp ce in Elvetia am auzit de la un doctor in istorie (la Geneva, in iunie 1999) cã Transilvania a apãrut in secolul XIII si de la un ambasador francez in România (la Lausanne, in noiembrie 1998) cã poporul român a dispãrut timp de 1000 de ani ca sã reaparã, ca prin miracol, in secolul XIV !
Cu toate acestea, nimeni nu mentioneazã cã
cea mai veche scriere din Europa a fost atestatã arheologic in 1961, tot in Transilvania, in satul Tãrtãria, pe raul Somes, in judetul Alba, de cãtre Profesorul Nicolae Vlassa, de la Universitatea din Cluj. In afarã de România, Tãblitele de la Tãrtãria, datate 4.700 i.e.n., au fãcut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) si au creat dezbateri aprinse pe tot globul. Desi românii stiau sã scrie acum 7000 de ani, acest detaliu esential nu este nici in ziua de azi, dupã mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului românesc si nu apare in manualele de istorie.
Ce ne spun specialistii din România ? In 1998 s-a publicat « Istoria României » (Editura Enciclopedicã, Bucuresti) de cãtre un colectiv academic sub conducerea unei « autoritãti in materie », Prof. dr. Mihai Bãrbulescu, culmea culmilor, de la aceeasi Universitate (din Cluj) ca Profesorul Vlassa care a descoperit Tãblitele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tãblitele de la Tãrtãria sunt mentionate cu semnul intrebãrii intr-o foarte scurtã frazã, fãrã nici un comentariu: « Intr-o groapã de cult de la Tãrtãria, s-au gãsit (…) trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (sciere ?), cu analogii in Mesopotamia. »
Dar Dl. Bãrbulescu nu-si aduce aminte oare cã scrierea proto-sumerianã apare cu 1000 de ani mai tirziu si cã cea cicladicã, proto-greacã, dupã 3000 de ani ? El a uitat cã metalurgia in Europa apare tot in Transilvania, in jur de 3500 i.e.n. ? Cã tracii sunt primul mare popor indo-european care intrã in Europa tot in jur de 3500 i.e.n., cu mai mult de douã milenii inainte ca celtii, etruscii, romanii, germanii, sau slavii sã aparã pe harta Europei ? Si cã tracii ocupau tot teritoriul dintre Muntii Ural si Tatra de la est la vest si de la Marea Balticã la Dunãre si Marea Neagrã de la nord la sud ?
De asemenea, si in acelasi context, nici un specialist in istoria României nu atrage atentia asupra altui “detaliu” primordial, si anume cã limba traco-dacicã este cu mii de ani anterioarã latinei (care apare abia in secolul VI i.e.n.) si cã, in consecintã, limba românã nu se trage din latinã, pentru cã, desi din aceeasi familie, existã istoric inaintea latinei, deci este o limbã proto-latinã. Latina se formeazã din etruscã si greacã, care, desi amindouã indo-europene, sunt scrise cu un alfabet fenician, rãspindit in lumea mediteranã a epocii. In plus, estruscii ei insisi erau o bransã a celtilor, coborati in sudul Alpilor in jur de 1200 i.e.n. La rindul lor, celtii erau o bransã a tracilor care migrau spre vestul Europei, si erau numiti ca atare, adicã traco-iliri panã in secolul VI i.e.n., cand se deplaseazã din Noricum (Austria) spre Alpii elvetieni, unde se numesc helveti.
Atatea detalii ignorate despre originea, continuitatea, si insãsi existenta poporului român dau de gandit. Cine schimbã si interpreteazã istoria României?
In mozaicul de limbi si popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9000 de ani pe acelasi teritoriu, si o scriere de 7000 de ani, sunt românii de azi. Transilvania nu a fost maghiarã si nici nu putea fi cand strãmosii maghiarilor de azi locuiau in nordul Mongoliei, sursã turco-finicã nu numai a ungurilor, dar si a bulgarilor (care nãvãlesc in România si in teritoriile Bizantine din sudul Dunãrii in secolul VI), a turcilor si a finlandezilor din zilele noastre. Hunii pãtrund in Europa panã la Paris, Roma si Constantinopole sub Atila in secolul V, dar se retrag spre Ural panã in secolul IX, cand nãvãlesc din nou in Panonia, teritoriu ocupat la acea datã de daci liberi (80%) amestecati cu slavi (20%).
Poporul si limba dacã sunt deci cu mult mai vechi decat poporul român si limba latinã, dar cele douã limbi erau foarte asemãnãtoare, si de aceea asimilarea s-a fãcut atat de repede, in cateva secole. Ovidiu, poet roman exilat la Tomis pe malul Mãrii Negre, nu numai cã a invãtat daca imediat, dar in sase luni scria deja versuri in limba lui Zalmoxis ! Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Muntii Apuseni, a avut ca scop precis cele 14 care cu aur pe care Impãratul Traian (de origine ibericã) le-a dus la Roma ca sã refacã tezaurul golit al Imperiului. Peste mai mult de 1000 de ani, dupã cãderea Constantinopolului sub turci in 1453, tributul plãtit sultanilor otomani va fi tot in aur, in formã de “techini”. Si tot in aur se plãtesc in ziua de astãzi anumite interese in România, dupã ce tezaurul national de 80 tone-aur a fost vindut de Ceausescu la licitatie in Zürich si cumpãrat de Banca Angliei. Cele 14, nu care romane ci milioane de români din afara României inteleg si simt acum, mai bine ca niciodatã, sensul versurilor transilvane
“Muntii nostri aur poartã,
Noi cersim din poartã-n poartã!”
In aceeasi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330-1453), in timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romane si a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri. Cultura si civilizatia europeanã si-au mutat centrul de la Roma la Constantinopole in 330, cand Bizantul devine capitala Imperiului Roman. Desi se studiazã istoria si limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat in istoria Europei, dar chiar considerat “barbar” si “incult”. Nici un istoric elvetian nu a fost capabil sã-mi dea un singur nume de scriitor Bizantin, nici mãcar Ana Comnena !
Nimeni nu cunoaste aici cultura si civilizatia Bizantinã, religia ortodoxã (“ortodox” este in limbile occidentale un termen peiorativ), si cu atat mai putin istoria si traditia românã. Faptul, esential, cã analfabetismul nu exista in Bizant, dar exista in Europa de Vest in aceeasi perioadã este si mai necunoscut. Academiile “pãgane” (socratice, pitagorice, orfice, druidice, etc.) au fost toate inchise in secolul VI, iar cand in cele din urmã universitãtile au inceput sã aparã in Occident in secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romanã si studiau teologia. Numai cãlugãrii si clericii stiau carte, se imbogãteau prin exproprierea de pãmanturi in favoarea manãstirilor, si luau puterea in toate tãrile vestice, prin misionarism si prozelitism la inceput (prin teroare si Inchizitie mai tarziu), panã in secolul XI, cand ultimul tinut liber, al vikingilor din Scandinavia, cade sub puterea Romei Papale.
Renasterea italianã apare ca o consecintã clarã si directã a cãderii Constantinopolui (1453), cu emigrarea in masã a savantilor Bizantini cãtre Italia. De exemplu, numai Cosimo de Medici primeste 5000 de savanti exilati din Bizant intr-un singur an la Florenta, acolo unde in curand vor scrie Petrarca, Dante si Boccacio, si unde vor picta Michelangelo si Leonardo da Vinci.
Intre timp, cultura Bizantinã este pãstratã si cultivatã in tãrile Române (de exemplu la Putna), care nu numai cã isi pãstreazã autonomia fatã de Imperiul Otoman, plãtind-o in aur - ca de obicei -, dar voevozii români trimit anual aur in Grecia pentru a sustine manãstirile ortodoxe (de exemplu la Muntele Athos).
In Occident, o scurtã istorie a României apare in 1943, scrisã de Mircea Eliade in englezã la Lisabona si publicatã la Madrid (“The Romanians, a Concise History”, Stylos, Madrid, 1943), si republicatã peste alti 50 de ani in România (“The Romanians, a Concise History”, Roza Vanturilor, Bucuresti, 1992). In timp ce prima istorie serioasã a Bizantului apare, tot in englezã, de abia in 1988 (Lord John Julius Norwich, “A Short History of Byzantium”, Penguin Books, London, 1988, 1991, 1995, 1997). Cu toatã bunãvointa lui de a reabilita “misterioasa” istorie a uitatului Imperiu Bizantin, din nefericire nici mãcar Lord John Julius, de la Universitatea din Oxford, n-a avut acces la texte Bizantine, pentru simplul motiv cã nu stie greaca, nici veche nici nouã.
In final, se pune intrebarea de ce nouã milenii, atestate arheologic, de civilizatie neintreruptã pe teritoriul României sunt ignorate nu numai in Europa de Vest dar si in România? Cu ce se ocupã istoricii români? Si reprezentantii României peste hotare? Cine promoveazã cultura milenarã a României?
In 1996, cand am fost la Bucuresti pentru a face cercetãri in mitologia tracicã la Academia Românã, spre uimirea mea, mi s-a pus intrebarea de ce mã intereseazã tracii si dacii, cand acesta era subiectul de predilectie a lui Ceausescu, fapt pentru care subiectul trebuie acum total ignorat. La randul meu, mã intreb ce conteazã 50 de ani de comunism in comparatie cu cele 9 milenii de istorie româneascã?
Prof. dr. Maria-Luminita Rollé, Universitatea din Edinburgh, Academic Consultant in European Mythology
P.S. Sunt dispusã sã rãspund la orice intrebare sau sã particip la orice dezbatere trimisã pe adresa redactiei referitoare la acest articol.
Sursa:
http://enciclopedia-dacica.ro
